Visele de la cinci

Lasă un comentariu

Toamna de azi m-a făcut să îmi înghesui sentimentele în cuvinte aruncate într-un articol fără sens.

A fost o toamnă așa cum toate ar trebui să fie. Peste tot pe jos sunt căzute picături de suflete amestecate arămiu în frunze imperfecte.

De noi..nu știu exact ce și cum să îți spun. Cred că încercăm mereu să ne găsim perfecți împreună. Bucăți de pietre colorate puse pe aceeași bucată de viață cu speranța că ne putem numi vitralii. De multe ori nu suntem decât un mozaic nereușit, cu vise și gânduri diferite care pur și simplu nu poate fi privit. Dar noi sperăm.  Toți. Deși nu recunoaștem.

Ne place să omitem adevărul pentru că nu vrem să părem vulnerabili în fața sufletelor de toate culorile.

cinci

„e frumos la noi în suflet”

Dragule,

Astăzi am trecut special pe lângă suflete. Le-am imortalizat în fotografii monocrome.

Și mi-am luat un răgaz să mă gândesc la mine. Puțin.

Mi-am așezat sufletul pe o bancă în spatele versurilor ce răsună zilnic pe Ștefan, în spatele emoțiilor și sentimentelor exprimate de sunete de chitară.

Și l-am lăsat acolo.

Dezgolit.

Vulnerabil.

Să își tatueze adevărul pe fiecare colț de hârtie.

Lângă mine un suflet ceva mai vechi aștepta singur să fie zdruncinat pe toate părțile de privirile nepăsătoare ale oamenilor. M-am așezat special să îi țin companie în singurătate.

Acum eram singuri împreună.

O singurătate în care sufletele trecătoare nu erau decât niște stafii în formă de oameni. Forme și ele imperfecte și crăpate pe alocuri dar care nu știau asta. Pentru că erau prea grăbite ca să poată să își vadă sufletele.

Am stat .

Nu l-au zdruncinat de tot.

A ajuns doar puțin boțit.

Mai vin și mâine.

Sper.

Dragule, tu ce spui?

Visele se termină pe la cinci. E cu program, se pare. Cine nu a visat până atunci să vină mâine să facă asta. De la cinci nu mai poți visa pentru că nu mai ai atmosferã.

Nu poți decât să îți iei sufletul, să îl strângi frumos (să nu îi faci și mai multe cute) și să îl legi înapoi de un corp inert pe care îl găsești păzindu-ți sufletul pe banca de pe Ștefan cel Mare.

Și pleci.

Singurătatea o iei cu tine.

Jumătate.

Jumătatea cealaltă o lași sufletului de lângă tine.

Pe mâine.

…~folk~…

Rătăciri..

Lasă un comentariu

Dragule,

Nu am scris de mult și presimt că în curând lucrurile o vor lua razna. Sau eu?! (idk..) De ultima dată când (nu) ți-am vorbit s-au mai schimbat culorile pe aici…

Dragule,

Lumea e nebună. De tot. Și într-o lume nebună e greu să poți fi altfel.

Lumea cântă. O fi pentru că sunt fericiți? Și dacă da, ce fel de fericire e asta și unde o pot găsi și eu? Că nu cred că e peste tot. Vreau și eu vreo 2 kg…dacă așa se dă. Sau se dă la minut? Că dacă e așa, vreau o viață de fericire. Sau mai bine două. Să mai dau și la alții și să-mi rămână mie una întreagă..

Lumea e fericită și fără griji. Sau au dar nu le bagă în seamă. Hm…cred că așa și trebuie. O să încerc. Asta înseamnă că voi fi fericită? Nu pare prea greu.

Dragule,

Ce zici: lăsăm grijile și ne prefacem fericiți? Să se uite lumea la noi și să se întrebe cum se dă fericirea..

Deci, ce zici? ne prefacem fericiți și noi? Măcar puțin, să văd și eu cum e..

11358657_881988721873234_1794141835_n

Dragule,

Lumea a luat-o razna. Eu am luat-o razna.

…~lume nebună cu oameni fericiți!~…

Egoism

Lasă un comentariu

Azi a fost o zi mult prea frumoasă. Totul a fost prea „zen”. Sau doar eu am fost așa. Nu mi-e clar de ce. Deși puțin câte puțin încep să îmi dau seama.

Dragule,

Ieri mi-am luat cafea. Dar știi asta deja pentru că știi că nu pot să stau prea mult fără.. Dacă nu știai, sunt sigură că presupuneai.

Mi-am mutat speranțele într-o rochie vișinie, lungă.

Am avut timp să îmi dau seama de multe lucruri ieri. Dar nu le-am scris neapărat pentru că am vrut să fiu aproape de suflete.

Stăm puțin poate prea aproape unii de alții și de multe ori omitem să ne vedem sufletele..și visele. Suntem orbiți de visele noastre și nu ne interesează ce vor alții. Îmbrățișăm iluzii moarte îmbibate în nebunia unor naivități colorate exagerat.

Totul pentru noi. Până și egoismul. Îl înghesium în versuri dragi nouă până devine claustrofob și apoi se preface că nu ne cunoaște. Îl lăsăm să hoinărească zăpăcit în măști de oameni. Și îl lăsăm acolo, să îl cunoască lumea. Cât egoism!

Revenim din când în când la ceea ce nouă ne place să credem că „suntem noi”. Nici pe departe! Devenim doar niște bucăți de amintiri înghesuite, asemeni egoismului, în cutii muzicale ce dansează amețitor pe ritmuri vechi de cerneală puțin ștearsă pe alocuri.

Asta suntem noi. Și ne place să ne autonumim oameni!

Cât egoism!

Niște ciudățenii!

Lasă un comentariu

Dragule,

Când visele încep să îți danseze ritmic pe beat de inimă ar trebui să încerci să le oprești că „se uită lumea” la ele de parcă sunt niște ciudățenii. O să vezi că nu te vor mai asculta și vor pleca de acasă ascunzându-se în suflete care mai de care iar tu, o să le cauți prin alte suflete cu speranța că le vei regăsi. Dar nu o să dai de ele și o să îți crești alte vise care să semene cât de cât cu cele pierdute. Când o să începi să te obișnuiești cu ele o să vină celelalte acasă și nu o să mai știi cum să le împaci…

Ei bine, atunci o să trebuiască să începi să le îndeplinești. Doar așa rămâi numai cu un rând de vise.

Și când te gândești că totul a pornit de la un amărât de dans impus de o inimă puțin poate prea colorată de creioane optimiste pe alocuri…

IMG_8247

Inima-mi prinde fluturi. Aleargă nebunește prin amintiri de iarnă împletite acum cu fire roșii și albe. Și cu zâmbete îmbibate în prafuri care ar putea să devină magice. Zâmbete fără palton și fără ghete. Pentru că azi a fost soare și a fost cald.

Mâine îmi zâmbește timid de după lună. Și-a pus ochelarii prin care respiră culori. Va fi soare! Și va intra în trecut, ca mai apoi să urmeze un alt Mâine cu alți ochelari care sper să sublinieze nuanțele importante de peste zi.

Acum că știi cum stă treaba o să îmi arunc înapoi cuvintele în geantă. O să le las afară când va fi primăvară hotărâtă peste tot. Nu doar în gândul meu.

…~*-*~…

Mood Changer

Lasă un comentariu

Dear no name random guy,

Să știi că mi-a făcut plăcere să te cunosc. Stai! Nu te cunosc…adică nu-ți știu numele. Asta poate pentru că ai început să-mi vorbești de parcă eram prieteni din copilărie. Bine..nu chiar dar cam așa.. Totuși, vă știu eu…

Even so, a fost drăguț. Și random. Puțin prea random pănă și pentru mine și dacă spun eu asta…

Îți mulțumesc pentru că m-ai corectat când am scris greșit cuvinte în e-mail. După cum am promis, să știi că nu am mai făcut greșeli după ce ai plecat. Nu că ar conta dar…

Mulțumesc și pentru compliment. A fost..drăguț. Nu am putut să nu observ teneșii tăi albi.❤

Nu e chiar așa WOW dar începându-mi dimineața așa, fost chiar super. E interesant cum o persoană random pe care nu ai văzut-o niciodată îți poate schimba starea de spirit în una zen, fără ca măcar să se chinuie…

Acestea fiind spuse

Mulțumesc,

Nonamerandomguy

De revăzut sigur te voi revedea. Nu știu dacă o să te recunosc. Tu?

…~mood changer~…

Îmbrățișări pentru cauze nobile

Lasă un comentariu

Dragule,

Nici nu mai știu de când nu ți-am mai transmis noutățile. Cred că ar cam fi timpul să afli și tu cum stau lucrurile pe aici.. Ce ar fi de spus:

Nu am fost la teatru deși voiam. Dar am fost la film. Nu se compară cu teatrul, ce-i drept. Dar nu contează. Nici filmul nu contează. Mi-am amintit așa, în trecere, de viețile noastre, de scenele pe care am jucat și de măștile pe care le-am purtat de fiecare dată până la fiecare miez de noapte. Și de alte măști și de alte nopți călduroase de vară pictate ireal în culori transparente. M-am adâncit în vise sucite de zâmbete largi și îmbrățișări cât pentru o viață întreagă. Încă nu sunt lămurită ce fel de îmbrățișări. Sper doar că nu de “adio”. Nu acum când sufletul mi-e mozaic.

***

E zăpadă afară. Și frig. Un frig ce îți îngheață până și intenția de a ieși să vezi suflete pe care să le critici. Zăpada e rece. Și atât. Nu am făcut încă îngerași în zăpadă pentru că se pare că soarele nu o să ne viziteze prea curând ca să-i șteargă din lumea asta mult prea reală. Și nu am vrut să fiu găsită vinovată de rătăcirile bezmetice ale unor îngeri imperfecți. Nu că m-ar interesa dar …

***

Auzi: se pare că ne îndrăgostim pe rând. Tipic!

Atunci tu, acum eu…

Ce zici?! Ne sincronizăm și noi?

Cine a zis că “niciodată nu e prea târziu” să scrie asta de o sută de ori pentru că e total eronată atât expresia cât și adevăratul ei sens.

Mi-e dor de trecut.

Esențele tari se țin în sticluțe mici

Lasă un comentariu

Dragule,
Înțelege ce vrei tu din asta pentru că eu asta fac: înțeleg ce vreau.

Revin curând cu suflet cu tot. O să îți povestesc visele si realitățile absurde în care ne-am încurcat în ultima vreme…

…~pentru că RYLF~…

Older Entries